PAS DE DEUX - 2006



PAS DE DEUX - GALERIA ALLIANZ - TIRIAC - BUCURESTI, 2006


Mladin pictează cu tot corpul, atacând suprafeţele cu un pumn de carpă sau cu pensula lată, canadiană. Dripping-ul sau şi gesturile de maestru aikidoka pe suprafaţa pânzelor ţin de energia persoanei în contact cu materia colorată, neapărat în cantităţi deversabile. Tratamentul afişist-parietal al uleiului (secretul uscării lui rapide) este marca inregistrată a lui Mladin. Iar registrul lui cromatic, chiar în cunoscutele macroportrete animaliere din galantarele galeriilor, este neabătut "standard-vocalic", adică solar, mediteranean, stradal, în descendenţa Leger-Miro. Valeriu Mladin este smerit ca interioritate, vitalist în comunicare, neobosit în real, alegru şi captator de subiecte emoţionale. Astfel, în 2006, pictorul Mladin a dansat - la figurat - cu lupii tineri ai culorilor, la galeria Allianz Ţiriac, abordând tema coregrafiei, în expoziţia Pas de deux. Dinamica transparenţelor cromatice între cortine-stropi ori ecrane oblice de culoare tare, precum cerneala tipografică, amplifică turbionul etalat de desen. Pictura de acum a lui Mladin conţine un susţinut tonus narativ al desenului-contur practicat cândva de Picabia pe suprafeţe monocrome, de Sigmar Polcke în anii '70 şi, în anii '80, de către doua vedete ale artei americane, neopop-ul lui David Salle şi narativismul poetic al octogenarului Leon Golup (întalnit, cu folos, de catre Mladin la o scoala de vară de la Salzburg). Astfel, culoarea are un ton magistral în arta lui Mladin: este, pe un eşafodaj dinamic al desenului reprezentaţional, un substitut de pneumă, de suflu vital.
                                                                                                                                                                                                  Aurelia Mocanu












































 









































valeriu,mladin,valeriu mladin,arta,desen,fotografie,professor,expozitie,student,carbune, drawing,charcoal drawing,making of,pencil,alb negru,black and white,photo,video, exhibition,contemporan,contemporary,art,performance,pictura, painting,sculpture,color,romanian,cocoa,oil on canvas,muzeu,gallery,museum,arta contemporana,contemporary art,Romania,realism,expressionism,expressionism,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu